Ideile şi modul în care sunt exprimate în viziunile ei sunt adesea grosolane, copilăreşti şi extravagante şi diferă material prin aceasta de scrierile ei din anii de mai târziu. La vremea primelor viziuni avea numai şaptesprezece ani, nu citise nimic şi avea mintea plină de ideile fanatice ale lui Miller din acel timp. Aceste viziuni denotă mediul şi mintea ei copilărească de la acea vreme. În prima viziune spune că a văzut "un copac cu un trunchi pe ambele maluri ale râului, amândouă din aur pur, transparent" (Scrieri timpurii, ediţia 1907, p. 17). Apoi: "Am văzut două beţe lungi de care atârnau sârme de argint, iar pe sârme erau nişte struguri minunaţi. " Imaginaţi-vă un pom de aur, cu sârme de argint cu struguri! O idee ce nu poate ieşi decât din mintea unui copil.

Apoi adaugă: "Toţi îngerii au un bilet de aur pe care trebuie s-o prezinte la poarta oraşului sfânt pentru a intra şi ieşi." (p. 39).

Fiecare sânt din milioanele de mântuiţi neştiuţi are o coroană de aur. Ea spune: "Isus ni le-a pus pe cap chiar cu mâinile Lui" (p. 16). Pentru ca Însuşi Isus să facă asta pentru miriade de răscumpăraţi, e nevoie de sute de ani. Apoi vede "o masă din argint curat, lungă de mai multe mile şi pe care totuşi ochii noştri o puteau vedea" (p. 19). Toţi sfinţii au case de argint; în fiecare casă există un raft de aur. Sfinţii îşi scot coroanele de aur, le pun pe raft şi merg la lucru la câmp. (p. 18).

Vede copilaşi "folosindu-se de aripioare ca să ajungă în vârful munţilor " (p. 19). Apoi: "Sfinţii îşi foloseau aripile şi urcau în vârful zidului" (p. 53). Unde sunt pasajele din scriptură pentru această învăţătură?

Pretinde că l-a văzut de aproape pe Satan; i-a văzut silueta, forma capului, ochii etc. Ea spune: "Avea o siluetă mare, dar carnea îi atârna pe mâini şi pe faţă. Uitându-mă la el, stătea cu bărbia în mâna stângă " (p. 152).

Observaţi vederile ei extreme şi materialiste; totul e văzut din perspectiva unui copil cu imaginaţie şi gândire simplă; ceea ce era ea atunci. În scrierile de mai târziu, când s-a făcut mai inteligentă şi mai citită, dispar aceste idei grosolane. Ideile ei despre căderea lui Satan, căderea omului şi pierderea Edenului par de parc-ar fi scoase din „Paradisul pierdut” al lui Milton, cu siguranţă nu din Biblie.

Observaţi părerile ei referitoare la distrugerea celor răi. Sune că unii erau consumaţi „repede”. „ Unii se consumau de mai multe zile şi câtă vreme mai exista ceva din ei neconsumat, rămânea sentimentul suferinţei. " (p. 294; vechea ediţie p. 154). Aşa că dacă mai rămânea doar femurul după ce se consumau creierul şi nervii, acel os putea să gândească, să simtă şi să înţeleagă şi să sufere fără cap sau creier! E ceva demn de Infernul lui Dante, sau de vechea idee medievală de tortură în focul literal. Ar trebui ca Dumnezeu să facă o minune în fiecare individ pentru ca să tortureze astfel oamenii.

Cât timp Dr. Kellogg era în graţiile ei, doamna White a folosit termenii cei mai extravaganţi pentru a-l lăuda. Iată un exemplu: Dr. Kellogg "a luat cazurile cele mai dificile în care dacă bisturiul ar fi alunecat câtuşi de puţin, l-ar fi costat pe pacient viaţa. Dumnezeu i-a stat alături şi mâna unui înger era pe mâna lui, conducându-l în operaţii. " (Buletinul conferinţei generale 1901, p. 203).

Dacă un înger putea face asta pentru Dr. Kellogg, alţi îngeri puteau ace acelaşi lucru pentru orice medic devotat sau chiar pentru o persoană care nu studiase niciodată chirurgia. Aceasta e o ilustraţie a imaginaţiei ei fertile nestăvilite din toate scrierile ei.

În 1901 l-a numit pe Dr. Kellogg "medicul numit de Dumnezeu." Puţin mai târziu (23 iulie 1904) l-a numit unealta diavolului şi a spus că fusese "învăţat de stăpânul sofismelor" ("Mărturii Speciale" Seria B, p. 43).

O farsă istorică despre cei doi Irozi

Mai ales în anii de al început, doamna White era în întregime ignorantă în ceea ce priveşte istoria. A făcut multe greşeli bătătoare la ochi. Iată una despre cei doi Irozi: Un Irod a luat parte la judecata lui Hristos, după mai mulţi ani, alt Irod l-a ucis pe Iacov. Doamna White nu ştia acest lucru, dar a presupus că era vorba de acelaşi Irod în ambele cazuri. Deci iată comentariul ei inspirat: "Inima lui Irod s-a împietrit şi mai mult; şi când a auzit că Hristos S-a înălţat nu s-a tulburat prea mult. I-a luat viaţa lui Iacov. " etc. (Scrieri timpurii, partea a doua, p. 54).

O notă a editorului din subsolul paginii mărturiseşte: "Irod Antipa a luat parte la judecat lui Hristos iar Irod Agrippa l-a ucis pe Iacov." Şi încearcă să rezolve greşeala ei spunând: "Era acelaşi duh al lui irod, numai că în altă persoană."

Nu ştia Domnul diferenţa dintre cei doi Irozi? Sigur că da! A inspirat-o El pe doamna White să scrie această afirmaţie falsă? Nu. Adevărul este că a inventat acest lucru după cum credea ea că este. E o dovadă clară că nu era inspirată.