Viaţa lui Ellen White de D.M. Canright

Capitolul 6 - Păreri greşite referitoare la sanctuar


Deoarece sanctuarul joacă un rol atât de important în toate viziunile doamnei White şi în credinţa adventiştilor de ziua a şaptea în general, voi da o scurtă explicaţie, fără argumente speciale.

Moise a ridicat o construcţie numită cort sau sanctuar. Aceasta avea două încăperi. Prima se numea Locul sfânt iar a doua Locul preasfânt. În prima se găseau masa cu pâinile pentru punerea înainte, sfeşnicul, altarul tămâierii, iar în a doua, chivotul. Cele două încăperi erau separate de „perdea”. La intrarea primei încăperi era o altă perdea. Afară, în curte, se găsea altarul arderii-de-tot.

Preoţii îşi făceau treaba zilnică în curte şi în Locul  sfânt. Nimeni nu intra în Locul preasfânt, cu excepţia marelui preot, o dată pe an, în ziua a zecea a lunii a şaptea, „ziua ispăşirii” (Lev. 23:37). Serviciile din această zi erau cele mai importante şi sunt descris e în întregime în Levitic 16. În ziua aceasta, marele preot intra în Locul preasfânt cu sângele unei jertfe făcută pentru tot poporul, făcând astfel o ispăşire pentru tot Israelul. Stropind cu sânge pe şi înaintea scaunului îndurării chivotului, pe altarul tămâierii şi pe altarul arderii-de-tot, preotul „curăţa” sanctuarul de toate păcatele poporului.

Toate acestea aveau o valoare simbolică şi tipică – o lecţie care indica spre Hristos.

Părerile lui Miller' că Hristos urma să vină în 1844 se bazau pe calcule referitoare la vremea pentru "curăţirea sanctuarului." Când a trecut această dată şi Hristos n-a venit, el, împreună cu alţi lideri ai bisericii adventiste au căzut cu toţii de acord imediat că greşise data. Dar foarte puţini din ei – răposatul lider White, Ellen Harmon (viitoarea doamnă White), răposatul Bates şi câţiva alţii – au continuat să susţină că ziua stabilită fusese corectă. Dar n-au putut explica eroarea.

Cam după vreo doi ani, în 1846, un oarecare O.R.L. Crosier a studiat foarte mult problema sanctuarului aşa cum este ea expusă acum de adventiştii de ziua a şaptea. Părerea lui a fost acceptată în întregime de câţiva adventişti din acea vreme şi Ellen Harmon (doamna White) a avut imediat după aceea o  "viziune" în care spunea că Domnul i-a arătat că Crosier avea dreptate. A recomandat publicarea punctului său de vedere (vezi "Un cuvânt către turma mică," p. 11, 12). Teoria spunea că sanctuarul pământesc era modelul exact al celui din cer şi că acest sanctuar din cer era acela din Dan. 8:14, text pe care se baza calculul zilei din 1844; că Isus, ca marele nostru preot, trebuia să-Şi facă lucrarea în prima încăpere, au Locul sfânt, în rai, de la înălţarea Lui până pe 22 Oct. 1844, primind acolo păcatele  mărturisite ale credincioşilor şi, că pe 22 Oct. 1844, El îşi termina lucrarea în Locul Sânt şi intra în Locul preasfânt, începând acolo "curăţirea sanctuarului," despre care ei spun că era ispăşirea antitipică. Observaţi că, conform acestei teorii, ispăşirea n-a avut loc decât după vreo  mie opt sute de ani de la moartea lui Isus pe cruce!

Conform teoriei lui Crosier, lucrarea din prima încăpere a sanctuarului pământesc era numai "iertarea păcatelor"; prin urmare, când s-a încheiat lucrarea din prima încăpere a sanctuarului ceresc (22 Oct.1844), s-a terminat şi iertarea păcatelor pentru toată lumea! Testarea păcătoşilor se sfârşea aici! Deci, după 1844, lucrarea de ispăşire a lui Hristos în Locul preasfânt era numai pentru sfinţi!

Domnul Crosier afirmă că scopul acestui articol despre sanctuar era să arate că perioada de testare s-a sfârşit în1844, iar doamna White l-a sprijinit din acest motiv. Vezi capitolul următor.

Adventiştii n-au aflat nimic despre această teorie a sanctuarului decât la vreo doi ani după 1844. Dar atunci când a fost adoptată teoria lui Crosier, ei au făcut legătura dintre "uşa închisă" din pilda celor zece fecioare, despre care au predicat în 1844, cu ceea ce numeau acum "închiderea uşii" primei încăperi a sanctuarului ceresc, atunci când Isus a intrat în a doua încăpere.

Abia în 1849, la cinci ani după 1844, au inventat pentru prima oară teoria uşii „deschise”. Vezi capitolul următor. Dar această uşă „deschisă” era numai pentru sfinţi – bătrânii credincioşi adventişti. Acesta era cel de-al doilea pas în elaborarea teoriei uşii închise.


Previous Capitolul Next Capitolul BACK HOME