Există destule dovezi că viziunile doamnei White erau doar rezultatul necazului ei din copilărie, a bolii de nervi şi a unei complicaţii de isterie, epilepsie, catalepsie şi extaz. Faptul că a crezut sincer în ele nu schimbă cu nimic acest lucru. Scriitorul a cunoscut personal alte patru femei, toate adventiste de ziua a şaptea, care au avut şi ele viziuni. Erau toate creştine sincere şi credeau în propriile lor viziuni. Dar erau toate bolnave, nervoase şi isterice. Pentru că n-au fost încurajate şi liderii li s-au împotrivit, în cele din urmă au renunţat la ele. În fiecare epocă, au exista numeroase astfel de cazuri. Puţine din ele, ca cel al doamnei Southcott,  Ann Lee şi White,au devenit cunoscute un timp.

Un editorial din Advent Review,  din 19 Aug. 19, spune: "În experienţa noastră personală ne amintim de cel puţin 20 în ultimii 20-30 de ani, care au pretins că au darul profeţiei. Două sau trei din ele au dat în cele mai sălbatice fantezii. Alţii au recunoscut mai târziu că s-au înşelat şi au revenit la o experienţă liniştită. Poate că alţii încă îşi hrănesc fantezia. "

Prin acest lucru vom vedea că au existat printre adventiştii de ziua a şaptea numeroase persoane care şi-au imaginat că au darul profeţiei. Editorul atribuie corect toate acestea fanteziei lor. Acestea nu l-au avut pe liderul White să le încurajeze şi să le sprijine. Aşa că viziunile lor au încetat în cele din urmă, aşa cum ar fi făcut şi cele ale doamnei White după cum se pare, în aceleaşi circumstanţe.

Cărţile medicale şi enciclopediile, la cuvântul „isterie”, "epilepsie," "catalepsie" şi extaz," în descrierea acestor afecţiuni, dau o descriere completă a cazurilor doamnei White, după cum spun ea, soţul ei şi alţii. Putem vedea acest lucru dintr-un scurt studiu al acestor boli.

1. Sexul – o femeie. "Cea mai mare preponderenţă a isteriei la sexul feminin i-a dat numele " ("Sistemul de Medicină," al lui Raynold, articolul "Isteria"). La fel spun şi autorităţile. Se potriveşte cazului doamnei White.

2. Vârsta. "Isteria se întâlneşte mult mai mult la femei, începând de obicei de la 15 până la 18 sau 22 de ani. " ("Teoria şi practica medicală," de Roberts, p. 399). "La sexul femeiesc, isteria începe de obicei cam la aceeaşi vârstă cu pubertatea; ex., între 12 şi 18 ani "("Sistemul de Medicină," al lui Raynold, articolul "Isteria") Din nou se potriveşte exact cu cazul doamnei White. A avut prima viziune la vârsta de 17 ani (vezi "Mărturii," Vol. I., p. 62.) "În ciuda acestui mod de viaţă, sănătatea lor nu se deteriorează fizic. " (Ciclopedia lui Johnson, articolul, "Isteria"). La el ca în cazul doamnei White. Sănătatea ei s-a îmbunătăţit treptat iar viziunile ei au încetat treptat. La început avea viziuni aproape în fiecare zi, dar numărul lor scădea pe măsură ce înainta în vârstă şi devenea mai sănătoasă, până aproape de 45 de ani, când a mai avut cam o viziune în timp de cinci ani de zile, dar şi acestea erau curte şi uşoare, până când a încetat de tot să mai aibă. Citiţi acum aceasta: "Isteria atacă în general femeile de la vârsta de pubertăţii până la declinul funcţiilor specifice ale sexului (Ciclopedia lui Johnson, articolul, "Isteria"). Din nou, exact cazul doamnei White.

3. Cauza. Isteria, epilepsia, catalepsia şi extazul sunt toate boli nervoase care coexistă uneori, alternează sau se amestecă încât e dificil să le distingem. Cauzele observate sunt: "1. Dereglări mentale, în special emoţionale; de exemplu, o spaimă subită, durere sau anxietate prelungită. 2. Influenţe fizice care afectează creierul, cum ar i o lovitură sau cădere în cap" ("Teoria şi practica medicală," Roberts, p. 393). "În zece din cazurile mele boala era cauzată de unor cauze reflexe, care constau în şase cazuri de lovituri la cap " ("Bolile nervoase fundamentale," Putzel, p. 66). Din nou, se potriveşte cu cazul doamnei White. La vârsta de 9 ani, a primit o lovitură puternică în faţă care i-a spart nasul şi aproape că a omorât-o. A fost inconştientă timp de 3 săptămâni. (Vezi viaţa ei din "Mărturii" Vol. I., pp. 9, 10.) Acest şoc al sistemului ei nervos a fost fără îndoială cauza principală a tuturor viziunilor pe care le-a avut după aceea.

4. Bolnăvicios şi slab în general. "Majoritatea istericilor sunt bolnavi. " " ("Teoria şi practica medicală" de Roberts, p. 404). "Crizele de leşin şi palpitaţiile apar foarte frecvent şi sunt uneori atât de grave că persoanele suferinde par să moară. " (Enciclopedia Americana, articolul, "Isteria"). Citiţi acum viaţa doamnei White, cum spune de nenumărate ori că a leşinat frecvent, simţea dureri la inimă şi că se simţea şa de bolnavă că credea c-o să moară. Şi e remarcabil că majoritatea viziunilor ei erau precedate de una din aceste crize de leşin, şi de senzaţie de moarte. Aceasta arată clar că viziunile erau rezultatul unei slăbiciuni nervoase. Ea spune: "Eram adesea foarte sensibilă" ("Mărturii," Vol. I., p. 12). Citiţi acum asta: "Femeile  . . al căror sistem nervos e extrem de sensibil sunt cele mai dispuse afecţiunilor isterice" (Enciclopedia Americana, articolul, "Isteria"). Exact cazul ei.

Condiţia fizică a doamnei  White după cum scrie ea

La vârsta de 9 ani, o fată a lovit-o cu o piatră care i-a spart nasul şi aproape că a omorât-o. "(Mărturii pentru biserică," Vol. I., p. 9). "Am zăcut inconştientă timp de 3 săptămâni" (p. 10). "Aproape că ajunsesem piele şi oase" (p. 11). "Se părea că sănătatea mea n-o să-şi mai revină " (p. 12). "Sistemul meu nervos era afectat" (p. 13). Iată originea isteriei ei din anii ce-au urmat. În această stare "asculta anunţul uimitor că Hristos venea în " (p. 14). "Aceste cuvinte îmi răsunau în urechi: 'Marea zi a Domnului e aproape'" (p. 15). "Frecventam adesea întâlnirile şi credeam că Isus va veni în curând." (p. 22). Iată ce spune despre impresia ei despre iad: "Imaginaţia mea lucra şa de mult că începeam să transpir " (p. 24). "Mă temeam c-o să-mi pierd minţile" (p. 25). Odată, a înnebunit timp de 2 săptămâni după cum spune şi ea ("daruri spirituale," Vol. II., p. 51). Continuă: "Sănătatea mea era foarte proastă." (Mărturii," Vol. I., p. 55). Se credea că n-o să mai trăiască mult. Apoi, a avut prima viziune, în realitate o criză de epilepsie (p. 58). "Aveam doar 17 ani, eram mică şi fragilă" (p. 62). "Nu mai aveam putere," iar îngerii vorbeau cu ea (p. 64). "prietenii credeau că n-o să mai trăiesc. . . am fost luată imediat în viziune" (p. 67). Observaţi că viziunile ei aveau loc când era foarte bolnavă! Aceasta e explicaţia; erau rezultatul slăbiciunii sale fizice. Dacă era puterea Duhului Sânt de ce nu le trimitea Dumnezeu când era bine? De ce?

"Adesea leşinam de ziceai că am murit." A doua zi era bine şi  "călătorea 38 de mile" (p. 80). E o caracteristic a persoanelor isterice, aşa cum ştiu toţi cei care i-au văzut. Într-o clipă zici că mori iar în clipa următoare sunt foarte bine. Doamna White a trecut prin acea experienţă de o mie de ori. Murea, se rugau pentru ea, era vindecată de Dumnezeu şi-şi revenea în câtva minute. Peste câteva zile se repeta totul. Dar dacă Dumnezeu a vindecat-o, de ce n-a rămas sănătoasă? Mă deranja lucrul acesta. Când Isus vindeca un om trebuia să meargă să fie vindecat din nou după câteva zile?

Continuă: "Leşinam sub povară. Unii se temeau c-o să mor. . . pierdeam contactul cu lumea materială" – avea o viziune (p. 86). Iar: "Leşinam. Se rugau pentru mine şi eram binecuvântată şi luată în viziune " (p. 88). Vechea poveste. E doar imaginaţie isterică, nimic mai mult. Pe pagina următoare: "Leşinam. . . luată în viziune." Continuă aşa în întreaga carte. Enciclopedia Americana, articolul "Isteria"spune: "Crizele de leşin şi palpitaţiile apar foarte frecvent şi sunt uneori atât de grave încât persoana suferindă pare să moară" Exact cazul doamnei White.

Pagină după pagină repetă aceeaşi poveste. Povestind ultima ei viziune (ian. 3, 1875), era foarte bolnavă şi a avut o viziune ("Mărturii," Vol. III., p. 570). Foarte bolnavă, aproape de moarte, apoi are o viziune – povestea repetată de nenumărate ori de ea însăşi. Iată explicaţia. Viziunile ei erau rezultatul slăbiciunii ei fizice.

5. Viziuni în public. "De obicei, o criză de isterie are loc în prezenţa altor persoane şi nu are loc niciodată în somn. " ("Teoria şi practica medicală," de Roberts, p. 401). Majoritatea viziunilor doamnei White au avut loc în public, în general când era foarte bolnavă sau când se ruga şi vorbea sincer. Aşa s-a întâmplat cu prima ei viziune. ("Daruri spirituale," Vol. I., p. 30). Deci, din nou, la paginile 37, 48, 51, 62, 83 şi multe altele a avut viziuni în prezenţa multor oameni. Nu ştiu să i avut o singură viziune în timp ce era singură iar dacă a fost aşa poate –sa întâmplat o dată sau de două ori.

6. Tendinţa de a exagera şi înşela. Toate cărţile medicale afirmă că persoanele isterice cu tendinţa să exagereze şi să înşele. Tendinţa e irezistibilă. Nimic nu-i poate opri. Articolul din "Obstetrică," al lui Gurnsey, "Isteria," spune: "Asemenea persoane spun ascultătorilor poveşti uimitoare de măreţie şi realizări din vieţile lor. . . Aceste povestiri sunt spuse cu un aer de sinceritate bine calculat pentru a înşela ascultătorul onest şi această imaginaţie fără margini şi nepăsare faţă de adevăr, care sunt popular atribuite celei mai neobişnuite vanităţi, se datorează de fapt acelei condiţii morbide a organismului femeiesc caracterizată prin termenul 'isterie.'"

Doamna  White spunea mereu ce lucruri mari făcuse. Înşelătoria pe care o practica aşa de des poate i explicată pe principii care nu murdăresc caracterul moral şi ne bucurăm să acceptăm această explicaţie.

7. Nu respiră. "De obicei respiraţia se opreşte de tot." "În general, pare că şi-ar ţine respiraţia" (Roberts' "Teoria şi practica medicală," p. 393, 394). Liderul White, în descrierea stării doamnei White în viziune, spune: "Nu respiră" ("Evenimente din viaţă," p. 272). Se referă mereu la acest fapt cu mare încredere ca la o dovadă a supranaturalului din viziunile ei;dar se va vedea că e ceva obişnuit la aceste boli.

8. Importanţa sinelui. "Apare o credinţă persistentă în importanţa proprie iar pacientul crede că e diferit de alte fiinţe omeneşti ("Sistemul de Medicină," al lui  Raynold, articolul "Isteria"). Era exact cazul doamnei White. Ascultaţi-o cum se laudă: "Dumnezeu, nu un muritor care greşeşte a vorbit." "Dumnezeu mi-a încredinţat mie şi soţului meu o lucrare specială." "Dumnezeu ne-a încredinţat o lucrare mai grea ca altora. " ("Mărturii," Vol. III., pp. 257, 258, 260). Aş putea dovedi o dedicare mult mai mare decât oricine care e implicat în lucrare. " ("Mărturii," Vol. I., p. 581). Am cunoscut-o timp de aproape 30 de ani dar n-am auzit-o niciodată să mărturisească un singur păcat în tot acest timp, nici măcar unul. Adventiştii de ziua a şaptea ridiculizează pretenţia papei că e infailibil dar ei înşişi se pleacă sub autoritatea unei femei care a avut pretenţii mai mari de infailibilitate decât au avut vreodată papa sau profeţii.

Spaţiu nu ne permite să descriem fiecare amănunt din experienţa ei prin citate din lucrările medicale comparate cu afirmaţiile ei; dar cele date sunt suficiente pentru a arăta natura şi filosofia atacurilor ei. Erau rezultatul unei boli nervoase, aşa cum a fost şi în cazul a mii de alte femei nervoase, slabe şi bolnave.

9. Mărturia doctorilor. Dr. Fairfield a crescut ca adventist de ziua a şaptea şi a fost ani de zile medic la Sanatoriul lor din Battle Creek. Avea cea mai bună ocazie să o observe pe doamna White. El scrie:

"Battle Creek, Mich., Dec. 28, 1887.

"Dragă domnule: Fără îndoială aveţi dreptate să atribuiţi bolii aşa numitele viziuni ale doamnei E.G. White. Am avut ocazia s-o observ bine, pe un anumit interval de ani. Cunoscând şi istoria ei de la început, nu mă mai îndoiesc că atacurile ei ('divine') sunt simple transe isterice. Vârsta aproape că a vindecat-o.

W.J. Fairfield, M.D."

Dr. Wm. Russell, multă vreme adventist de ziua a şaptea şi medic principal la Sanatoriu a  scris în 12 iulie1869 că s-a convins în trecut că, "viziunile doamnei White erau rezultatul unui organism bolnav sau al unei boli a creierului sau sistemului nervos." "La o conferinţă din Pilot Grove, Ia., în 1865, când a povestit o vizită la institutul de sănătate al lui Dr. Jackson,  ea a afirmat că doctorul, la o examinare medicală, a decis că e bolnavă de isterie " ("Pretenţiile doamnei White examinate," p. 76).

Aceasta e mărturia doctorilor care au examinat-o personal pe doamna White

Doamna White era adesea tratată când era bolnavă la Sanatoriul din Battle Creek, Mich. Doctorii d acolo s-au obişnuit cu cazul ei. Câţiva din medicii cei mai importanţi de acolo au renunţat la credinţa în viziunile ei. Acest lucru e important. Dr. J.H. Kellogg, mulţi ani de zile director al instituţiei, are o reputaţie mondială ca doctor şi om de ştiinţă. A fost crescut în supunere faţă de doamna White şi revelaţiile ei. Ani de zile, a avut multe ocazii să studieze cazul ei. Împotriva intereselor sale, a fost nevoit să renunţe la credinţa în viziunile ei. Nu mai crede în ele. Aceşti medici, atât de apropiaţi de ea, au realizat că viziunile erau doar rezultatul proastei ei stări fizice.

Doamna  White s-a alăturat adepţilor lui Miller în entuziasmul lor din 1843-44. La întâlnirile lor leşina adesea de exaltare. În entuziasmul şi fanatismul de atunci, mai mulţi au avut diferite viziuni, transe, „daruri” etc. A băut adânc din spiritul lor. Durerea şi dezamăgirea de după termenul fixat au fost prea mult pentru condiţia ei slăbită. Dr. Roberts spune: "Cauza excitantă a primei crize de isterie e de obicei o dereglare emoţională puternică şi bruscă" "Câteodată, atacul e precedat de dezamăgire, teamă, emoţii violente, exaltate şi chiar religioase " ("Biblioteca de cunoştinţe universale" articolul, "Catalepsie"). Chiar cazul ei în entuziasmul şi dezamăgirea din 1844.

În "Ridicarea şi  Progresul adventiştilor de ziua a şaptea," la pagina 94, liderul J.N. Loughborough o descrie pe doamna White în timp ce avea o „viziune”. Comparaţi-o cu grijă cu starea pacienţilor afectaţi de bolile descrise înainte, dintre care multe cazuri au ost tratate de medici eminenţi. Cele două sunt aproape identice, după cum se va vedea.

Starea doamnei White în timpul viziunii

"Cam timp de 4 sau 5 secunde pare că leşină sau şi-a pierdut puterea; Apoi, pare că se umple cu puteri supranaturale, ridicându-se câteodată brusc în picioare şi umblând prin cameră. Îşi mişcă frecvent mâinile şi braţele, către stânga sau către dreapta, după cum i se întoarce capul. Face toate aceste mişcări cât se poate de graţios. În orice poziţie i-ar fi mâna sau braţul, e imposibil ca cineva să le mişte. Are ochii mereu deschişi dar nu clipeşte; are capul ridicat şi priveşte în sus nu cu o privire în gol ci cu o expresie de plăcere, diferită doar prin faptul că pare să se uite a un obiect îndepărtat. Nu respiră dar are pulsul regulat. "

În "Consilierul medical," la paginile 7-650, Dr. H.V. Pierce explică cauza şi tendinţele ereditare ale epilepsiei. El spune: "Mute din cazurile tratate de noi au apărut ca rezultat al rănilor la cap. Majoritatea acestor forme de boală pot fi localizate exact într-o mică zonă a creierului şi pot fi depistate uşor ca fiind cauzate de o lovitură sau cădere în cap. Despre criză, Dr. Pierce spune: "Începe subit, cu foarte puţin semne sau deloc, de obicei cu un ţipăt sau un strigăt. În forma gravă a bolii, se opreşte respiraţia"

Dr. John Huber spune într-un articol despre acest subiect din Washington Post, din 18 iunie 1916, că epilepsia e numită "boala căderii" deoarece de obicei pacientul cade când ajunge la paroxism. El spune: "Criza epileptică e un fel de furtună în creier. . . bolnavul scoate un strigăt tare la începutul convulsiilor."

Aceste descrieri, scrise fără referire la doamna White, se potrivesc exact cazului ei. Ambele autorităţi spun că criza de epilepsie începe în general cu un ţipăt tare sau un strigăt. Era o caracteristică a „viziunilor” doamnei White. Făcând o prezentare a condiţiei ei în timpul viziunii, liderul Loughborough, în lucrarea lui deja citată, spune la aceeaşi pagină: "Când intră în viziuni ţipă de trei ori ca în transă „Glorie”, a doilea dar mai ales a treilea mai slab dar mai înfiorătoare decât primul"

Citiţi acum ce au scris medici cu experienţă despre transe, extaz şi catalepsie.

"Practica medicală," a Dr. George B. Wood spune la pagina 721 din Vol. II. despre tratamentul delegărilor mentale şi explică cauza şi fenomenul transelor:

"Extazul e o afecţiune în care, cu pierderea conştiinţei circumstanţelor existente şi o insensibilitate faţă de impresiile din afară, mai există şi o aparentă exaltare a funcţiilor intelectuale şi emoţionale ca şi cum acea persoană ar căpăta o altă natură sau ar intra în altă sferă de existenţă. Pacientul pare prins în gânduri sau emoţii şi are pe faţă o expresie de contemplare sau de  încântare . . Când îşi revine din transă pacientul l îşi aminteşte adesea gândurile şi sentimentele mai mult sau mai puţin şi câteodată relatează viziuni minunate pe care le-a avut sau vizite făcute la cei binecuvântaţi, de o armonie şi splendoare răpitoare, de o bucurie de nedescris a simţurilor şi sentimentelor. "

O persoană care o cunoaşte foarte bine pe doamna White n-ar fi putut să descrie mai bine viziunile ei.

Altă autoritate medicală importantă (G. Durant, M.D., Ph.D., membru al asociaţiei medicale americane, membru al Academiei de medicină din New York, etc., etc., deţinător al mai multor medalii, etc.), scrie în descrierea extazului şi catalepsiei:

"Se întâmplă adesea ca cele două boli să coexiste sau să alterneze. În extaz, membrele devin imobile dar nu rigide. Ochii sunt deschişi, pupilele fixe, Buzele livide deschise într-un zâmbet iar braţele deschise pentru a îmbrăţişa viziunea iubită. Trupul e ridicat şi întins la maxim sau culcat cât e de lung. Un zâmbet strălucitor ciudat luminează chipul iar aspectul şi atitudinea generală este de o exaltare mentală intensă. Câteodată pacientul tace, mintea fiind în întregime absorbită cu meditaţia sau în contemplarea unei viziuni încântătoare. Câteodată vorbeşte mistic sau profeţeşte sau cântă sau buzele se pot mişca fără să scoată vreun sunet. . . De obicei, pacientul e insensibil aţă de impresiile exterioare. Extazul e adesea asociat cu monomania religioasă. La început, apărea destul de frecvent la călugări şi acum e foarte răspândit întâlnirile din tabere sau alte adunări de aceeaşi natură. Mulţi oameni cu adevărat dedicaţi sunt extatici. "

E limpede că acesta era cazul doamnei White. În fiecare epocă, au apărut sute de astfel de cazuri şi apar mereu. Partea tristă este că multe suflete sincere sunt înşelate să primească toate acestea ca fiind o revelaţie divină.

Când ne amintim că adepţii doamnei  White, în special în primii 10-15 ani, au fost toţi oameni obişnuiţi, neobişnuiţi cu astfel de experienţe, care li se păreau miraculoase, nu e ciudat că le-au acceptat ca puterea lui Dumnezeu. Ea însăşi era tânără, needucată şi fără experienţă. Nu putea să-şi explice experienţele decât ca fiind ceva miraculos, lucrarea Duhului Sfânt. Aşa că, după ce s-a îndoit o vreme, le-a acceptat părerea. Probabil că liderul White, cel puţin la început, a crezut în viziunile ei din acelaşi motiv.

Toate relatările viziunilor ei pe care le avem au fost scrise de adepţii ei credincioşi. Ştim că ar prezenta doar aspectul cel mai favorabil din ele şi ar omite ceea ce nu le e favorabil. Dar, luând propriile lor afirmaţii, simptomele ei sunt exact aceleaşi descrise de medicii de mai sus, pentru care viziunile erau doar rezultatul unei dereglări a sistemului nervos, provocate în general de o lovitură în cap, ca şi în cazul doamnei White. Eşecurile ei multe, aşa cum apar în alte capitole din această carte, nu lasă nici o îndoială că femeia pur şi simplu se înşela  în ceea ce priveşte natura reală şi cauza viziunilor ei.

Viziunile doamnei White au încetat cam odată cu apariţia schimbărilor care survin în viaţa unei femei. În timp de mai avea viziuni, pretindea că mult din ceea ce „vedea” venea numai din mintea ei. După mai multe luni şi ani de zile, când întâlnea un frate sau o biserică care avea nevoie de „mărturia” ei, partea care se lega de asta îi venea atât de vie în minte, după cum scrie ea! Atunci scria această parte din „viziunea” uitată.

Acest tipar a mers bine mulţi ani de zile după ce i-au încetat viziunile. În final, n-a mai mers.  Atunci, trebuia ca revelaţiile să vină altfel;printr-o voce, vise, „impresii”, prin cineva cu „autoritate”care îi vorbea şi tot aşa. Următoarele expresii, luate din ultimul volum din "Mărturii pentru biserică," Vol. IX., publicat în 1909, sunt exemple ale acestui lucru. Pagina 13: "Mi s-a spus." Pagina 82: "Mi s-au dat instrucţiuni." Pagina 65: "În noaptea de 2 martie 1907, mi s-au descoperit multe lucruri." Camera,spune ea, era foarte luminată. Pagina 66: "Apoi, o voce mi-a vorbit." Pagina 95: "Tun înger a stat lângă mine." Dar n-avea nici o viziune ca înainte. Pagina 98: "Mi s-au dat instrucţiuni." Pagina 101: "M-am sculat noaptea dintr-un somn adânc şi am primit o viziune." Pagina 137: "Noaptea mi s-au arătat lucruri." Pagina 195: "Odată, mi se părea că participi la şedinţa unui consiliu. " Expresia, "Mi s-a arătat," apare mereu în aceste presupuse revelaţii de mai târziu, ca şi expresia "am văzut," din scrierile ei timpurii.

Dar toate astea sunt complet diferite de perioada viziunilor ei. Apoi, Duhul Sfânt venea peste ea, i se lua puterea şi cădea pe podea. Apoi, era dusă în rai, vorbea cu Isus,vizita planetele şi tot aşa. Nimic din toate astea nu s-a întâmplat mai târziu. De ce această schimbare? Medicii au răspuns deja.