Pagina Web despre Ellen G. White
Pagina Web despre Ellen G. White
Ultimele descoperiri despre Ellen White

În lume au iesit multi prooroci mincinosi. 1Ioan 4:1

"Aceste carti...vor trece testul investigatiilor"

Stridii şi heringi

Practica doamna White ceea ce predica despre dietă?

M. Chugg şi D. Anderson


Doamna White spunea despre mărturiile ei, "Dumnezeu a vorbit, nu un muritor supus greşelii." (Mărturii vol. 5, p. 682) Pe 21 Februarie 1869, i-a transmis o mărturie liderului G.A. Irwin în care spunea că "cei care  nu acceptă lumina pe care adat-o Dumnezeu cu privire la reforma sănătăţii...nu pot reprezenta adevărul înaintea celorlalţi". De aici, înţelegem limpede prin propria ei definiţie că doamna White nu putea reprezenta adevărul înaintea celorlalţi dacă nu era vegetariană. Putem să mai facem un pas şi să punem întrebarea: Dacă ignora lumina din cer referitoare la consumul de carne şi, conform spuselor ei, nu putea "să reprezinte adevărul în faţa celorlalţi," atunci cum putea să aibă poziţia de profet în biserică—un rol a cărui singură responsabilitate e să reprezinte adevărul înaintea celorlalţi?

Acum, iată dovezile pentru a vedea voi înşivă dacă doamna White a practicat ceea ce a predicat referitor la consumul de carne.

1869 – Am încetat să mai mănânc carne!

În 1869 doamna White scria:

"N-am dat deloc înapoi de când am adoptat reforma sănătăţii. N-am dat înapoi nici un pas de când a strălucit prima oară lumina din cer pe cărarea mea, referitor la acest subiect. A renunţat la tot dintr-o dată, la carne şi la unt şi la trei mese. ....am renunţat la aceste lucruri din principiu. Am luat poziţie faţă de reforma sănătăţii din principiu." Mărturii, Vol. 2, p. 371-372

1873 – Ce spui de puţin vânat sau carne de raţă?

Doamna White pretinde că a devenit vegetariană înainte de 1869, totuşi, după patru ani de zile, aflăm că a mâncat vânat şi carne de raţă într-o călătorie în munţii din Colorado:

De câteva zile, mai aveam doar puţine provizii. Multe din ele se duseseră deja. . . . Sigur că aşteptam provizii de trei zile dar n-au venit. Willie s-a dus la lac după apă. Am auzit puşca lui şi am descoperit că împuşcase două raţe. O adevărată binecuvântare, căci avem nevoie să trăim din ceva. --Manuscrisul 12, 1873, p. 3 (MR 7, p. 346)

Iată-l pe Willie în drum spre lac, după apă. Pare cu totul ciudat să ducă cu el o puşcă ca să aducă apă. Poate că intenţiona să aducă ceva mai mult decât doar apă. Willie s-a întors cu două raţe moarte. De aici, putem înţelege că nu e nici o problemă dacă renunţăm puţin la principiile reformei sănătăţii atunci când rămâi fără provizii. Iată un alt citat din aceeaşi călătorie:

Un tânăr din Nova Scotia venise de la vânătoare. Avea un sfert de căprioară. Călătorise 20 de mile cu căprioara în spate.... Ne-a dat o bucăţică din carne, din care am făcut supă. Willie a împuşcat o raţă care venea chiar la timp, căci proviziile noastre se împuţinau rapid. --Manuscris 11, 1873. Scos de Fundaţia Ellen G. White  Washington, D.C. Aprilie 11, 1985 (MR 14, p. 353)

Ce s-a întâmplat cu poziţia pe care a luat-o, bazându-se pe un principiu? Se pare că există excepţii la regulile ei de sănătate, cel puţin pentru ea. Deşi doamna White deplângea "neglijenţa" altora când era vorba de supunerea faţă de reformele ei de sănătate, ea însăşi încălca regulile:

În unele cazuri, eram nevoită să mănânc puţină carne... Când nu puteam obţine carnea de care aveam nevoie, am mâncat câteodată puţină carne... – Fragment din Manuscrisul 852, p. 2

1880 – Un pic de pui, vă rog...

Doamna White tot nu renunţase la carne prin 1880. Iată un fragment dintr-o scrisoare pe care i-a scris-o sorei ei Elizabeth în timp ce călătorea (Scrisoarea 6a, 1880):

Joi dimineaţă, ne-am sculat învigoraţi datorită somnului. La ora opt, am luat o parte din carnea presată de pui, pe care ne-a dat-o matroana sanatoriului, am pus-o  într-un vas şi am aşezat-o pe aragaz şi astfel ne-am bucurat la micul dejun de supă caldă de pui. Dimineaţa era foarte rece iar mâncare caldă era foarte gustoasă. ... Avem mult spaţiu şi mâncare bună din belşug.  Sora McComber a ars puiul. Will a ars carnea dimineaţa următoare. – Fragmente din Manuscris Vol. 11, p. 142, 147

Se pare că exista hrană din belşug la sanatoriu, totuşi sora White a mâncat pui pus la dispoziţie de matroana sanatoriului. Apoi a luat puiul presat cu ea în călătorie şi l-a mâncat la micul dejun, în tren: "Din nou, am făcut o supă bună şi caldă din puiul nostru presat." (MR 20, p. 302)

Sigur că doamna White putea să-şi fi plănuit o dietă vegetariană în această călătorie. Era cea de-a cincisprezecea călătorie pe ruta aceasta aşa că ştia exact la ce să se aştepte. Totuşi, în vreme ce se bucura de carnea de pui, îi sfătuia pe adventiştii care priveau această călătorie să "ia cu ei coşurile cu mâncare, pline cu fructe şi pâine bine coaptă". Nu, nu li se îngăduia să calce principiile reformei sănătăţii şi să se bucure de puţin pui "gustos". Trebuie să respecte reforma sănătăţii şi să trăiască cu pâine şi fructe!

1882 – Stridii şi heringi?

Doamna White a mâncat încă pe ascuns  carne necurată timp de 13 ani după angajamentul ei public! În acest fragment din 1882 dintr-o scrisoare către nora ei, Mary Kelsey White, îşi exprimă slăbiciunea pentru heringi şi stridii:

Mary, dacă poţi să-mi faci rost de o cutie cu heringi – unii proaspeţi – te rog, fă-o. Ultimii pe care i-a adus Willie sunt bătrâni şi amari. Dacă poţi cumpăra conserve, hai să zicem cam jumătate de duzină de roşii bune, te rog s–o faci. Vom ava nevoie de ele. Şi ia dacă poţi şi câteva conserve de stridii bune.
(Scrisoarea 16, 1882, din 31 Mai1882, din Healdsburg, Calif.)

Această scrisoare întăreşte afirmaţia lui Fannie Bolton că Ellen White a fost descoperită într-un restaurant "mâncând stridii mari şi crude cu oţet, piper şi sare".

1887 – Ce fel de tabără e cea fără pui?

După spusele Dr. John Kellogg, doamna White şi-a sărbătorit întoarcerea din Europa în 1887 cu  "un peşte mare la cuptor." Când a vizitat sanatoriul din Battle Creek în anii următori, „cerea întotdeauna carne, de obicei pui prăjit," spre consternarea lui Kellogg şi a bucătarului care erau amândoi vegetarieni.

La diferitele întruniri din tabără la care a luat şi ea parte, obiceiurile ei neglijente în ceea ce priveşte mâncarea au ajuns să fie cunoscute, în mare parte datorită propriilor ei copii. Kellogg şi-a amintit că l-a auzit odată pe Edson (J.E.) White în timp  ce stătea în faţa cortului mamei ale şi strigând după o căruţă cu carne care trecea regulat pe acolo:

"Hei, stai aşa! Ai peşte proaspăt?"
"Nu," a venit răspunsul.
"Ai nişte pui proaspeţi?"
Din nou răspunsul a fost "nu" iar J.E.
a strigat din toţi plămânii "Mama vrea nişte pui. Grăbeşte-te să ne aduci."(Scrisoarea lui Kellogg către Ballenger, ian. 9, 1936)

La câţiva ani de la moartea mamei sale, Willie White vorbea despre greutatea mamei sale de a renunţa la carne. A descris greutatea cu care găsea bucătari vegetarieni şi povestea despre coşurile pentru prânz pline cu curcani, pui şi limbă la conservă. (Proorociţa sănătăţii, p. 171-172)

1890 – Alte stridii!

Stridiile ca afrodiziac

Deja de pe timpul Imperiului roman, stridiile e bucurau de o bună reputaţie, care doar a crescut de-a lungul vremii. În timpul "secolului de aur" din Olanda (secolul XVII) stridiile erau simbolul, încarnarea unui afrodiziac. Afrodita, zeiţa dragostei de la greci, a ieşit din mare pe carapacea unei stridii şi l-a născut imediat pe Eros, de unde şi originea cuvântului „afrodiziac”. Marele Casanova obişnuia să-şi înceapă mesele cu 12 duzini de stridii.

Conform pasajului din Levitic 11:10 orice vieţuitoare din apă fără aripioare şi solzi e "necurată." Nu doar atât, dar mută vreme stridiile au fost considerate un afrodiziac. Sigur că James White a recunoscut acest lucru deoarece în 1870 i-a criticat pe toţi cei care mâncau stridii:

Ce el de produse au cel mai mare preţ pe piaţă? Cele care stimulează această pasiune, pentru că dau naştere la dorinţe necurate. Ce înseamnă tocăniţa asta de stridii şi crabi, supa de broaşte ţestoase şi  fripturile de porumbei, păsările sălbatice, condimentele şi o grămadă de lucruri asemănătoare? Mâncate de multe ori  înalta (?proasta) societate, mai ales pentru că dau naştere la dorinţe necurate! Oh! ruşine, unde-ţi e roşeaţa! Vreţi alte dovezi? Iată sudul fertil. Dar detaliile sunt prea revoltătoare, atât în ceea ce priveşte convieţuirea animalică dintre albi şi negri cât şi numărul de prostituate şi răufăcători din rândul negrilor! Lumea noastră e literal PLINĂ  de senzualitate! (Un apel solemn, "Răul şi remediul")

James i-a criticat pe cei care mâncau stridii datorită presupusei lor puteri de a stimula „dorinţe senzuale”. Totuşi, în mod surprinzător, propria lui soţie nutrea o slăbiciune pentru aceste creaturi interzise, necurate. Pe 8 mai 1907, doctorul adventist Charles Stewart îi scria doamnei White o scrisoare în care o întreba de ce mânca stridii:

Trei persoane, toate adventiste de ziua a şaptea, două din ele legate oficial de denominaţie, afirmă că timp de un anumit număr de ani după ce aţi primit lumina asupra reformei sănătăţii, aţi mâncat carne şi stridii. Două din aceste peroane mi-au spus personal că în ultimele 90 de zile aţi mâncat stridii în casele lor, într-una din ocazii în 1890. Altcineva a spus că v-a văzut mâncând stridii într-un restaurant.

Dacă negaţi că aţi mâncat stridii şi declaraţi că afirmaţiile acestor două persoane sunt false, voi lua o declaraţie sub jurământ cu privire la această afirmaţie şi vă voi da numele celor două persoane în cauză  în aşa fel încât pot fi chemaţi ca să dea o explicaţie.

Doamna White n-a răspuns niciodată scrisorii Dr. Stewart, nici n-a negat afirmaţiile celor două peroane care au văzut-o mâncând stridii.

1894 – la 25 de ani după jurământul ei din 1869 ..

Abia în 1894 doamna White a renunţat de tot la consumul de carne la insistenţa unei catolice!

Am o familie mare, formată adesea din 16 membri. În familie, sunt bărbaţi care muncesc la câmp şi bărbaţi care taie copaci. Fac o muncă fizică grea dar nici o bucată de carne nu apare pe masa noastră. N-am mai consumat carne de la Tabăra din Brighton (Australia) din ianuarie 1894. Nu intenţionam să avem carne pe masă niciodată dar au început rugăminţile unuia sau altuia că nu putea să mănânce un anumit lucru şi că stomacul său putea să suporte carnea mai bine decât putea să suporte alte lucruri. M-am lăsat astfel păcălită s-o pun iar pe masă. Am început din nou să folosim şi brânză deoarece unora le place brânza; dar am preluat imediat controlul. Dar atunci când egoismul de a lua viaţa animalelor pentru a ne satisface gusturile pervertite mi-a fost prezentat de o femeie catolică ce îngenunchea la picioarele mele, m-am simţit ruşinată şi apăsată. Am văzut totul într-o lumină nouă şi am spus că nu voi mai proteja măcelarii. Nu voi mai avea carnea cadavrelor pe masa mea. " (Spalding and Magan, p. 38)

Se pare că discuţiile ei cereşti cu îngerii n-au fost suficiente pentru a o convinge pe doamna White să renunţe la carne. Era nevoie de o femeie catolică care să o implore să renunţe la carne deoarece era greşit să ia vieţile animalelor! Te face să te întrebi câtă încredere avea în propriile viziuni!

 

 

Doamna White şi untul

La început, am spus că doamna White a declarat că a renunţat să mai mănânce unt în 1869. Mai apoi a declarat în 1870:

Nici untul şi nici carnea nu-şi au locul pe masa mea. Mărturii, Vol. 2, p. 487

În 1874, îi scria fiului ei Willie:

Tatăl tău şi cu mine am renunţat de tot la lapte, smântână, unt, zahăr şi carne de când am venit în California. (Fragmente din Manuscris, vol. 14, p. 322)

Dar oare chiar a renunţat  "de tot"? În 1895 aminteşte că foloseşte unt "pentru gătit":

Cumpărăm unt pentru gătit de la crescătoriile unde există vaci sănătoase şi păşuni bune  (Sfaturi pentru dietă şi mâncăruri p. 488)

Preşedintele adventist de ziua a şaptea A.G. Daniels, care a cunoscut-o pe doamna White timp de  40 de ani, a afirmat la o conferinţă din1919:

Am mâncat  eu însumi kilograme de unt la masa ei şi zeci de ouă. Nu pot explica asta  în propria ei familie dacă cred că ea credea că sunt cuvintele Domnului pentru lume.

Credea doamna White în propriile ei mărturii?

După ce am văzut acest dovezi, e dureros de evident că doamna White nu urma chiar acele principii de sănătate pe care a pretins că le-a primit de la Dumnezeu şi pe care pretindea ca alţii să le urmeze. Practica ei nu corespundea cu învăţăturile ei despre sănătate.

Citiţi cu atenţie următoarele afirmaţii ale lui Ellen White:

Nu predic una şi practic alta. Nu prezint ascultătorilor mei reguli de viaţă pe care să le urmeze şi fac excepţie în cazul meu...( Mesaje selectate, Cartea 2, p. 305)
Mai presus de toate, n-ar trebui să scriem în favoarea unui lucru pe care nu-l testăm în practică în familiile noastre, pe mesele noastre. E o disimulare, un fel de ipocrizie. (Sfaturi despre dietă şi mâncăruri, p. 468)

ÎNTREBĂRI: Isus a avut ceva de spus despre ipocriţii care puneau poveri grele pe umerii altora în timp ce ei înşişi nu îndeplineau acele cerinţe:

Ei leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte. Mat. 23:4

În Didache, un document creştin timpuriu despre care se crede că a fost scris cam în jurul primului secol d.Ch., autorul îi sfătuieşte pe primii creştini cum să identifice un fals profet:

“Dacă un profet învaţă adevărul şi totuşi nu practică ceea ce predică,
atunci e un fals profet.

Didache, 11:10


Citate din EGW despre consumul de carne

Lucrătorii noştri să nu dea un exemplu rău prin consumul de carne. Ei şi familiile lor să trăiască în lumina reformei sănătăţii. Lucrătorii noştri nu trebuie să bestializeze natura lor şi a copiilor lor. (Spalding and Magan, p. 211)

Dacă a existat o vreme când dieta trebuia să fie cât mai simplă, aceasta e cea de acum. Nu trebuie să punem carne în aţa copiilor noştri. Influenţa ei se manifestă prin excitarea şi întărirea pasiunilor josnice şi are tendinţa de a omorî puterea morală. Grăunţele şi fructele gătite fără grăsime şi cât mai naturale posibil ar trebui să fie mâncarea de pe mesele celor ce pretind că se pregătesc pentru trecerea în cer. (Mărturii, Vol. 2, p. 352)

Cei care au primit instrucţiuni cu privire la răul consumului de carne...nu vor continua să-şi hrănească pofta pentru mâncare despre care ştiu că e nesănătoasă. Dumnezeu cere ca poftele să fie curăţate şi să fie practicată negarea de sine cu privire la lucrurile care nu sunt bune. E o lucrare ce trebuie făcută înainte ca poporul Lui să poată sta înaintea Lui ca un popor desăvârşit. (Mărturii, Vol. 9, p. 153)