Perioada dintre 1860 şi anii1880 a fost plină pentru Ellen şi personalul ei. Poate că amintindu-şi de cartea pe care i-a dat-o J.N. Andrews, a coborât Paradisul pierdut de pe acel "raft înalt" şi a început să lucreze la viziunea ei a Tragediei veacurilor – care nu avea să devină tema doar unei singure cărţi ci a celor patru volume din Spiritul profeţiei ( predecesoarea seriei Conflictului veacurilor).1
Paradisul pierdut al lui John Milton i-a fost de mare ajutor. Ideile ui despre lupta pentru dreptate din înaltele curţi cereşti, precum unele din cuvintele lui însuşi, au fost ţesute într-o ţesătură atât de vie încât până şi în ziua de azi unii oameni au coşmaruri atunci când îl citesc. Povestea lui Ellen extinde poemul lui Milton şi ia de la el nu numai războiul din cer ci şi războiul de pe pământ, de la început până la sfârşit. Satan e mai tot timpul în control, băgându-se peste tot în evenimentele omeneşti, acolo unde-i îngăduie Dumnezeu, provocând o dezordine generală, până când îşi primeşte pedeapsa în ultimele şapte plăgi, odată cu distrugerea pământului şi, la căderea cortinei, e aruncat în iazul de foc.
Toate astea pot suna cunoscute unora – şi aşa era. Aţii, printre care şi Canonul, folosiseră mai mut sau mai puţin această temă. Dar cititorii lui Ellen aveau să ajungă să creadă că descrierile ei erau mai vii şi mai clare şi mult mai autentice decât toate cele dinainte. Review şi alte jurnale publicitare adventiste declarau scrierile ei şi „viziunile”ei ca cele mai minunate.2 Astfel, oamenii au început să cumpere. Primul volum al Spiritului profeţiei (1870) urma linia generală a editării anterioare a micuţei cărţi daruri spirituale—dar mut mai „extinsă.”
Nu numai în domeniul teologiei a văzut Ellen lucruri pe care alţii poate că le-au văzut sau nu înainte. La această dată, începeau s-o preocupe problemele de sănătate. Pentru acest subiect, a fel ca în cazul Paradisului pierdut al lui Milton, acel "raft înalt" i-a fost de ajutor. Unii dintre contemporanii ei de la acea dată erau scriitori care abordau subiectul sănătăţii ca Jackson, Trall, Coles, Shew, Graham, Alcott şi alţii 3 Era mai mult decât o cunoştinţă obişnuită pentru unii din ei şi era vorba să nu mai dea înapoi ceea ce luase – ceea ce înseamnă furt după definiţia dată de dicţionar. Acestor critici le-a răspuns:
Eram în casa fratelui A. Hillard, la Otsego, Michigan, pe 6 iunie 1863, când am primit o viziune despre subiectul important al Reformei sănătăţii. N-am vizitat Dansville până în August 1864, la 14 luni după am avut acea viziune. N-am citi nici o lucrare despre sănătate până când n-am scris "Daruri spirituale," vol. III şi IV, "Apel către mame," şi n-am schiţat cea mai mare parte din cele şase articole din cele şase numere ale lucrării "Cum să trăieşti" şi nici nu ştiam că există o astfel de lucrare ca Legile vieţii, publicată la Dansville, New York. N-auzisem de cele câteva lucrări despre sănătate scrise de Dr. J. C. Jackson şi de alte publicaţii de la Dansville de atunci. Am avut viziunea de care v-am spus.Pe măsură ce prezentam subiectul sănătăţii prietenilor cu care lucram în Michigan, New England şi în statul New York, vorbind împotriva medicamentelor şi consumului de carne şi în favoarea apei, aerului curat şi a unui regim echilibrat, primeam adesea răspunsul "Părerile tale sunt foarte apropiate de cele exprimate în Legile vieţii şi alte publicaţii ale doctorilor Trall, Jackson şi alţii. Aţi citit această lucrare şi pe celelalte?" Răspundeam că nu şi că nici n-o voi face până nu terminam de scris viziunea mea, ca să nu se spună că primisem lumina în privinţa subiectului sănătăţii de la doctori şi nu de la Dumnezeu.4
Alţii, ca şi mai înainte, în cazul Paradisului pierdut, îmi sugerau:
Informaţia care i-a venit doamnei White de a Autorul Adevărului trebuia să coincidă cu adevărurile descoperite de alţii.5
Ellen urma să spună, aşa cum avea să arta nepotul ei Arthur după cam o sută de ani, că a obţinut aceste „adevăruri” prima – deşi studii ulterioare arată că ideile erau aceleaşi şi că limbajul în care erau exprimate era foarte asemănător cu ce pe care-l folosiseră mai întâi ceilalţi. Poate că e vechea dilemă, ce-a fost mai întâi; oul sau găina? Ellen spunea:
Şi după ce mi-am scris cele şase articole din "Cum să trăieşti", am căutat diferitele lucrări despre igienă şi am fost surprinsă că erau atât de în armonie cu ceea ce-mi arătase Domnul. Şi pentru a arăta această armonie şi a pune înaintea fraţilor şi surorilor mele subiectul aşa cum a fost abordat de către scriitori talentaţi, m-am hotărât să public "Cum să trăieşti," în care am introdus multe lucruri din lucrările la care am făcut referire[italice adăugate.]6
Ronald L. Numbers, în Proorociţa sănătăţii, face treaba demnă de laudă de a arăta că „fragmentele extrase” ale lui Ellen reprezentau cam majoritatea lucrării şi că, în unele cazuri, întregul însemna mai mult decât suma părţilor – o ecuaţie la fel de greu de crezut în religie ca şi în matematică.7
Nu s-a iscat conflict doar pe subiectele legate de sănătate. Acele "mărturii” aveau să înfrunte multe critici. La început, au fost aceia care simţeau că James White o influenţează pe soţia sa în scrierile ei sau poate că exprimă o idee sau două sub numele ei. Nimic nu e mai magic decât o pecete pentru a da lucrurilor greutate şi autoritate iar ea era acea pecete. James, pe de altă parte, simţea că alţii fac acelaşi lucru cu Ellen şi câştigă un avantaj asupra lui:
Ea e umilă şi trebuie tratată cu blândeţe, altfel nu poate face nimic. Liderii Butler şi Haskell au început să aibă o influenţă asupra ei pe care vreau s-o frâng. Aproape c-a distrus-o. Oamenii noştri nu trebuie să-i suporte pe aceşti bărbaţi să facă ceea ce-au făcut, astfel încât toţi lucrătorii noştri sunt descurajaţi. Tinerii sunt ţinuţi afară din lucrare de sfaturile lor înguste şi orbeşti.8
John Harvey Kellogg, un protejat al familiei White, s-a plâns de aceleaşi lucruri timp de ani de zile. Credea că prea mulţi fac prea mult în numele inspiraţiei prin Ellen şi scrierile ei. După câţiva ani, când a fost întrebat de unii din bărbaţii bisericii, a răspuns:
Vreau să vă spun alt lucru pe care nu-l ştiţi, o mărturie pe care o am de la sora White şi pe care n-a publicat-o nici ea nici ei, şi anume că aceşti bărbaţi au tăiat adesea bucăţi mari din lucrurile pe care le-a scris sora White şi care puneau lucrurile într-o lumină nu prea favorabilă ..sau care nu se potrivea cu planurile lor, astfel încât s-au simţit liberi să le scoată şi să schimbe astfel efectul şi sensul general, trimiţându-le apoi să fie publicate cu numele sorei White.9
Ceea ce pare să spună el în esenţă este că unii băieţi obţinuseră o pecete cu numele lui Ellen şi că o puneau pe orice. Tot în acest interviu, Kellogg arăta că William C. White, fiul lui Ellen, era unul din vinovaţii din unele din aceste cazuri:
Will White primea acele scrisori şi scotea un paragraf de aici, unul de acolo, alt paragraf din alta şi le punea împreună şi trimitea produsul final cu numele său. E o „mărturie” din partea lui Willie. Dacă vă uitaţi la acel document, veţi vedea că numele ei nu apare pe document, ci Willie l-a scos din scrisori pe care sora White le scrisese acelor prieteni personali...Numele lui Willie, nu al ei, apare pe ele; totuşi, lucrările acestea sunt circulate în toată Europa şi în întreaga lume şi citite în public ca fiind o mărturie de la Dumnezeu. Şi asta v-am spus că e frauda imensă care e comisă iar lucrarea denominaţiei şi întreaga ei maşinărie s-au pus la lucru pentru a comite fraude şi a pune poveri pe umerii oamenilor. Dacă s-ar cunoaşte adevărul, ar atrage dispreţul şi dezonoarea asupra întregii denominaţii.10
După mai mulţi ani, s-a spus că afirmaţiile bunului doctor au fost făcute după ce s-a despărţit de familia White şi de biserică şi că, prin urmare, nu erau nişte comentarii de încredere. S-a sugerat că a avut motive ulterioare şi că nu poate fi socotit un martor adecvat, deşi e un apt recunoscut că era foarte onorat alături de toţi aceia care erau încă la putere, că avusese privilegiul să ia parte a înaltele consilii şi că fusese personal foarte apropiat de Ellen. Critica adusă lui Kellogg poate fi validată doar dacă ar fi singurul care a văzut şi a spus ceea ce a spus. Dar nu era singurul.
William S. Sadler, un alt medic cunoscut şi prieten persona al familiei White, a avut şi el îndoieli referitoare la metodele folosite şi la scuzele oferite în numele lui Ellen şi a inspiraţiei. În Aprilie 1906 i-a amintit lui Ellen unele din problemele pe care la văzuse de-a lungul anilor în scrierile şi comportamentul ei. Această scrisoare a fost scrisă când încă mai era un credincios adevărat şi un suporter al lui Ellen şi ca răspuns la propria ei invitaţie de a-i pune întrebări. Şi el, ca şi ceilalţi, auzise vocea lui Ellen. Dar ca şi Isaac dinaintea lui, a descoperit că acele mâini erau ale altuia – ale lui Will White. Afirmaţiile lui Sadler arată clar că, timp de 20 de ani sau chiar mai mult lucrul acesta a fost îngăduit:
O altă problemă: respectiv influenţa lui Willie asupra Mărturiilor. Am descoperit adevărul cam acum 20 de ani, chiar înainte de a fi botezat de liderul Wm. Covert, (cam acum 18 ani). Am luat o hotărâre decisivă în privinţa Mărturiilor. Pe scurt, e-am acceptat; dar de atunci, până în ziua de azi, mai ales în ultimii zece ani, şi mai ales de când v-aţi întors în ţară din Australia, am auzit mereu de la lideri, pastori, de la aceia care adesea aveau poziţii cu autoritate în Conferinţă, că Willie v-a influenţat la crearea Mărturiilor dvs.; sau, aşa cum spuneau ei adesea, „a scrisorilor” pe care le trimiteaţi.Aceste vorbe nu m-au impresionat aproape deloc. M-am hotărât să nu le cred, an după an. Mi s-a dat o copie a comunicării scrise de dumneavoastră pe data de 19 iulie 1905, adresată fraţilor I. H. Evans şi J. S. Washburn, şi de atunci nu mai ştiu ce să fac sau ce să spun referitor la acest subiect. Mă refer la următorul citat:
"După ce am văzut reprezentaţia, m-am trezit şi m-am aşteptat ca lucrurile să se întâmple aşa cum mi s-a arătat. Când liderul Haskell mi-a spus de confuzia în care se aflau pentru a continua lucrarea din sud, i-am spus "Ai credinţă în Dumnezeu; de a această întâlnire, vei lua cei 5 mii de dolari necesari pentru cumpărarea bisericii!'""I-am scris câteva rânduri liderului Daniel, sugerându-i să facă acest lucru dar Willie nu vedea că lucrurile pot fi rezolvate aşa pentru că liderul Daniel şi alţii erau pe atunci foarte descurajaţi cu privire la situaţia lucrurilor din Battle Creek. Aşa că i-am spus că nu-i nevoie să trimită biletul. Dar n-aveam odihnă. Eram neliniştit şi nu-mi găseam pacea."
Nu vrei să mă ajuţi să înţeleg asta? E cea mai mare greutate pe care am întâmpinat-o în experienţa mea, referitoare la mărturii.11
Dacă Sadler ar fi ştiut ce aflaseră alţii – că pe lângă implicarea lui Willie, Ellen şi ajutoarele ei erau şi ei implicaţi creativ în scrierea cărţilor, inspirându-se de a alţi autori – cu siguranţă că ar fi fost mult mai tulburat. În anii care au urmat, au fost alţii care au ridicat probleme asemănătoare; dar întrebările lor, ca şi ale lui Sadler, n-au primit nici un răspuns mulţumitor după cât se ştie.
Cam prin anii 1870 şi 1880, unii făceau diferenţa în gândirea lor între o "mărturie" (adică o scrisoare privată de la profet) şi acel material care era copiat şi adaptat de la alţi scriitori şi pus în cărţi cu numele ei. Ellen n-a acceptat această separare. A scris bisericii din Battle Creek în 1882:
Vă răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu tot aşa cum s-au răzvrătit Core, Datan şi Abiram. Aveţi povestea lor. Ştiţi cât încăpăţânaţi erau în părerile lor. Au hotărât că raţionamentul lor era mai bun decât cel al lui Moise...Când am fost în Colorado, eram aşa de apăsată din cauza voastră că, în slăbiciunea mea...m-am sculat la trei dimineaţa ca să vă scriu. Dumnezeu vorbea prin lut. Puteţi spune că această comunicare era doar o scrisoare. Da, era o scrisoare, dar dictată de Duhul lui Dumnezeu ca să vă arate lucruri care mi-au fost arătate. În aceste scrisori pe care le scriu, în mărturiile pe care le aduc, vă arăt ceea ce mi-a arătat Domnul. Nu scriu un singur articol în ziar care să exprime ideile mele. Sunt ceea ce mi-a descoperit Dumnezeu în viziune – preţioasele raze de lumină care strălucesc de la tron.12
Tranziţia era acum încheiată. Ellen sosise. Îşi atinsese poziţia de autoritate iar aceasta nu trebuia pusă la îndoială. Scrisorile, fie publice fie pe cale de a deveni publice, copiatul de la alţii, discuţiile ei pe diferite subiecte, de apt orice lucru care venea de pe acel "raft înalt" era considerat acum de la Dumnezeu şi binecuvântat de Duhul Său.
Nici o altă persoană religioasă care a pretins ceva n-a cerut vreodată poporului un asemenea cec în alb, cu o semnătură necertificată. Dar ea a făcut-o. Şi până în ziua de azi, majoritatea adventiştilor n-au pus niciodată la îndoială aprobarea ei şi abilitatea ei de a împlini ceea ce a pretins. Nu numai „mărturiile” sunt considerate inspirate (printre care şi acelea care au fost copiate, chiar în procent de sută la sută) ci şi toate scrierile despre care se ştie că le-a aprobat, atins sau lângă care s-a aflat în timpul vieţii sunt considerate a avea o semnificaţie sau "inspiraţie" specială. Chiar şi lucrurile pe care nu le-a inclus atunci când a copiat sunt considerate importante. S-a sugerat că – la fel ca Gutzon Borglum (sculptorul feţelor de pe muntele Rushmore) care supraveghea de jos din vale toate pietrele care erau aruncate—Ellen direcţiona cu ajutorul unui radar ceresc toate materialele care ieşeau cu numele ei, fie că le vedea sau le recunoştea vreodată ca fiind ale ei.13
Cu un asemenea sprijin cum n-a mai avut nici un alt muritor, Ellen era acum gata să dea o nouă formă evenimentelor trecutului şi, prin interpretările ei vizionare ale Bibliei, să facă acelaşi lucru pentru viitor. Începuse să lucreze la această idee a marii controverse în prima ediţie de buzunar din 1858 a Darurilor spirituale. Dar acea micuţă lucrare a fost compusă grosolan. Şi a avut ceva concurenţă – căci, în acelaşi an, Hastings publicase un volum cu titlul identic.14 Volumul de 219 pagini al lui Ellen n-arăta promiţător şi, spre deosebire de cartea de mai târziu, Tragedia veacurilor, n-a primit o publicitate atât de răspândită în ceea ce priveşte adevărul şi lumina, forma şi conţinutul, proza şi stilul. Dar era un început şi prin urmare avea să ie folosită.
Nici pentru un orb nu e greu să vadă că dacă revelaţiile continue, şi inspiraţiile aveau să facă o întoarcere bruscă şi să intre în conflict cu ce se întâmplase înainte, o astfel de schimbare de direcţie avea să dea naştere la întrebări mult mai grave decât cele de până atunci. Dacă materialul copiat, autorii folosiţi, dacă noile viziuni sau instrucţiuni aveau să intre grav în conflict cu cele vechi, aceste lucruri erau greu de explicat. Apăreau unele contradicţii dar metoda folosită trebuia să ţină privirea ocupată în timp ce mâinile mutau obiectele aşa de repede că începuturile erau uitate. Şi asta s-a întâmplat. Puţini cititori de azi ştiu că daruri spirituale e premergătoarea setului de patru volume a Spiritului profeţiei şi mult mai puţini ştiu că setul de cinci volume din seria Conflictul veacurilor îşi are originea în cele patru volume dinaintea sa.
Importanţa acestui progres nu poate fi trecută cu vederea căci ceea ce-a spus Dumnezeu în 1858 trebuia să repete în 1870 şi chiar mai târziu în 1890 şi tot aşa. Pentru că Dumnezeu este Dumnezeu, nu era nici o problemă pentru El; dar nu era uşor pentru Ellen şi echipa ei. Fiecare nou autor copiat trebuia să-şi ia locul printre cei dinaintea lui. Fiecare iluminare sau viziune nouă trebuia să se potrivească cu tot ce fusese înregistrat înainte. Contradicţiile trebuiau găsite şi fie eliminate, fie explicate dacă se strecura vreuna –lucru care se repeta întruna timp de 60 de ani sau mai mult. Erau şi aceia care totuşi observau schimbarea de stil şi evoluţia structurii:
Primele viziuni tipărite erau caracterizate de un stil naiv iar subiectul lor reflecta ceea ce te puteai aştepta din partea unui tânăr mistic dintre adepţii dezamăgiţi ai lui Miller. Treptat, profetul s-a dezvoltat devenind un mesager diferit iar seria Conflictului marchează producţia unei EGW mature. De fapt, evoluţia este atât de mare încât e într-o oarecare măsură surprinzător să ştii că aceeaşi persoană a scris cele două tipuri de cărţi. Chiar şi etapele diferite din aceeaşi serie prezintă îmbunătăţiri izbitoare în privinţa stilului şi a conţinutului. În ediţiile finale, cititorul poate citi cu atenţie capitole întregi fără să observe nimic care să-i amintească de viziuni. Cum s-au dezvoltat aceste lucruri devenind un proiect ce-l intrigă pe istoricul serios?15
Ceea ce a fost remarcabil la această dezvoltare e abilitatea cosmetică cu care echipa lui Ellen a rearanjat evenimentele astfel încât critica (ce urma să vină) să nu submineze întregul proiect la începuturile lui. Până când tot numărul de oponenţi n-a crescut în anii 1890 şi după aceea, puterea legendei invincibilităţii lui Ellen (în timp ce spunea că poartă scutul lui Dumnezeu) a ajutat-o să câştige fiecare bătălie, să distrugă orice opoziţie, să concedieze orice oponent din serviciul ei (sau a bisericii) şi să alunge, în numele lui Dumnezeu şi al religiei, unele din persoanele cele mai puternice din istoria medicală şi teologică a bisericii. Nu-i de mirare că în 1980, la întrunirea de la Glacier View (Colorado) pentru a discuta părerile lui Desmond Ford, unul din prinţii bisericii scria:
A venit timpul să criticăm propria noastră metodă. Ca adventişti de ziua a şaptea, ne-am simţit în siguranţă pentru că aveam adevărul revelat; şi orice ar spune alţii împotriva noastră, Îl avem pe Dumnezeu de partea noastră şi pe profetul Ellen G. White. Acum descoperim că multe din lucrurile pe care le-a scris în Dorinţa veacurilor şi în Tragedia veacurilor au fost copiate de la alţii. Cum putem ştii cu adevărat ce pretindem că ştim? Suntem astfel forţaţi să ne punem întrebări în privinţa interpretării....E un fapt recunoscut istoric că majoritatea luminilor strălucitoare care au părăsit biserica noastră au făcut-o datorită autorităţii atribuite scrierilor lui Ellen White.16
Ceea ce poate că prinţul nu ştia când a scris acel articol e că nu numai Dorinţa veacurilor şi Tragedia veacurilor erau inspirate mult de la alţii, ci că începutul începuturilor, Daruri spirituale iar apoi volumul unu din Spiritul profeţiei, premergătorul Patriarhilor şi profeţilor (şi aceasta din seria Conflictului) au fost şi ele inspirate de la alţi autori. În versiunea de la mijloc a seriei, Paradisul pierdut al lui Milton primea o parte mai mare. De la ce două sau trei pagini din Daruri spirituale, tema lui Milton s-a extins pe cam vreo 37 de pagini şi urma să crească, uneori identic, în alte scrieri ale ei. Totuşi, acum, noi autori au fost găsiţi pentru a umple spaţiile şi s-o facă posibil de citit!17
Fraţii nu se ruşinau să anunţe virtuţile primului volum din Spiritul profeţiei.18 Chiar şi numele seriei sugerează că avea aprobarea specială al lui Dumnezeu şi că nu trebuie să lipsească din casele tuturor credincioşilor. Deşi noul volum era o îmbunătăţire a vechii Daruri spirituale, (o altă carte a cărei titlu sugerează amprenta divină), nu a reuşit să impresioneze aşa cum se aştepta de la el. Până când n-a apărut ediţia de mai târziu cu titlul specia de Patriarhi şi profeţi materialul adăugat n-a avut ecou. Avea să fie piatra din capul unghiului celor cinci volume din setul Conflictul veacurilor pe care aveau să-l folosească adventiştii pentru a stabili majoritatea interpretărilor şi traducerii şi evaluării Scripturilor. Folosită în toate şcolile şi colegiile adventiste de ziua a şaptea ca autoritate în problematica Vechiului Testament, Patriarhi şi profeţi a fost acceptată de adventişti ca autoritate finală. Nu e acceptată nici o deviere de la această normă în probleme ideologice referitoare la Creaţie, geologie, teologie, sau Hristologie.
Totuşi, au existat nişte momente dificile legate de această carte. ÎN etapa de început a scrierii, Ellen l-a introdus pe Iacov şi noaptea luptei sale într-o versiune. Totuşi, în descrierea de mai târziu, imaginea oferă nişte detalii aproape contradictorii. Observaţi vederile ei diferite în părţile scrise cu litere italice din exemplele de mai jos:
| Spiritul profeţiei, Vol. I, p. 11819 E. G. White | Patriarhi şi profeţi, p. 19697 E. G. White 1890 |
|---|---|
| Greşeala lui Iacov, atunci când a luat prin fraudă binecuvântarea fratelui său îi e din nou adusă înainte cu forţa şi îi e frică că Dumnezeu îi va îngădui lui Esau să-i ia viaţa. În neliniştea lui, se roagă lui Dumnezeu toată noaptea. Mi s-a arătat un înger care stătea înaintea lui Iacov şi-i arăta greşeala lui în adevărata sa natură. Când îngerul se întoarce să plece, Iacov îl apucă şi nu vrea să-i dea drumul. Îl imploră cu lacrimi. Arată că s-a pocăit adânc de păcatele lui şi de greşeala aţă de fratele lui, care au fost pricina de despărţire dintre el şi casa tatălui său timp de 20 de ani. Îndrăzneşte să-i aducă aminte de promisiunile lui Dumnezeu şi de semnele milei lui faţă de el din când în când, cât a lipsit din casa tatălui. Toată noaptea Iacov s-a luptat cu îngerul, implorându-l să-l binecuvânteze. Se pare că îngerul rezista la rugăciunea lui, aducându-i mereu aminte de păcatele lui, încercând în acelaşi timp să scape de el. Iacov era hotărât să-l ţină pe înger nu numai prin forţa fizică ci şi prin puterea credinţei vii. În necazul lui, Iacov a amintit de pocăinţa sufletului său şi de umilinţa adâncă pe care o simţea pentru greşelile sale. Îngerul îl privea cu o aparentă indiferenţă [italice adăugate].19 | Era o regiune muntoasă, singuratecă, bântuită de fiare sălbatice şi de hoţi şi ucigaşi. Sigur şi fără ajutor, Iacov s-a plecat adânc neliniştit la pământ. Era miezul nopţii. Tot ce-i era drag în viaţă era departe, expus pericolului şi morţii. Dar cel mai amar din toate era gândul că propriul lui păcat pusese pe cei nevinovaţi în pericol. Cu lacrimi şi strigăte sincere, s-a rugat ui Dumnezeu. Deodată, a simţit o mână puternică. A crezut că un duşman caută să-i ia viaţa şi a încercat să se elibereze din strânsoarea atacantului. În întuneric, cei doi s-au luptat pentru câştig. N-au scos nici un cuvânt, ci Iacov şi-a adunat toată puterea şi nu s-a lăsat nici o clipă.... Lupta a durat până aproape în zorii zilei, când străinul şi-a pus degetul pe coapsa lui Iacov şi l-a lăsat imediat olog. Patriarhul a recunoscut acum cine era adversarul său.[italice adăugate].20 |
Asemenea contradicţii au provocat din când în când îngrijorări printre clericii adventişti dar nu s-au dat multe răspunsuri satisfăcătoare. Răspunzând unei scrisori din 1943, Arthur White scria către Fundaţia White:
Cea de-a doua întrebare a dvs. are legătură cu ceea ce credeţi că e o contradicţie în poveste luptei lui Iacov cu îngerul din "Patriarhi şi profeţi," şi primele cărţi "daruri spirituale" şi "Spiritul profeţiei." Cereţi explicaţia oficială a denominaţiei noastre în această problemă. Nu sunt în poziţia să vorbesc în numele denominaţiei. Conferinţa generală n-a studiat această problemă pe care o ridicaţi şi nu există nici o declaraţie oficială disponibilă. Eu am în cap ceva ce mie mi se pare a fi o explicaţie satisfăcătoare. După ce voi discuta despre asta şi cu alţii de aici vă voi scrie din nou dar când voi face asta o voi face pentru Arthur White nu pentru denominaţie.Pe scurt, pot cere o explicaţie a tipului de inspiraţie care permite un conflict în povestirile legate de viţa lui Hristos, redate de diferiţi scriitori ai Evangheliilor.21
Întotdeauna atent să fac legătura între orice probleme se iveau în scrierile lui Ellen cu probleme care poate apăreau la scriitorii scripturii, apologeţii de la început ai lui Ellen păreau a spune că Dumnezeu nu-i nevoie să fie corect sau să spună adevărul. Au adăugat o nouă întorsătură acelei tendinţe. El trebuia să fie Dumnezeu iar ei spuneau tuturor cine era El atunci când era nevoie. Acest argument avea să ajungă până în anii 1980.
Totuşi, nu poţi găsi prea multe acuzaţii faţă de ediţia finală. Cu ajutorul lui John Milton, David March, Alfred Edersheim, Frederic W. Farrar, Friedrich W. Krummacher şi a unui persona din ce în ce mai mare de cercetători, finalista Ellen (şi Dumnezeu) au produs o lucrare care avea să devină piatra din capul unghiului a adventiştilor timp de o sută de ani. Acel "raft înalt" care intenţiona să o protejeze pe proorociţă de ispită a adus o grămadă de idei noi.
Capitolul 5 Fragmente selectate
| Cărţi scrise de: | Surse din care s-a inspirat: |
|---|---|
|
Ellen White
Patriarhi şi profeţi; |
Edersheim, Alfred
Istoria biblică: Vechiul Testament, vol. 14 March, Daniel
Scene nocturne din Biblie |
Exemple de exponate comparative
Sample Comparison Exhibits
| Patriarhi şi profeţi; Ellen G. White, 1890 | Istoria biblică: Vechiul Testament Edersheim/1876-80 Pagină din ediţia din 1958 (White) |
Pagină din volumul 1 (Edersheim) | 33 De ce-a fost îngăduit păcatul? |
xi Introducere | 44 Creaţia
|
17 Creaţia | 52 Ispitirea şi căderea
|
63 Planul răscumpărării 17 Căderea | 71 Cain şi Abel puşi la încercare |
23 Cain şi Abel-cele două căi | 80 Set şi Enoh |
23 Set şi urmaşii lui | 90 Potopul |
44 Potopul | 105 După potop
|
111 Săptămâna literală 51 După potop | 117 Turnul Babel |
57 Babel-Încurcarea limbilor | 125 Chemarea lui Avraam |
72 Chemarea lui
Avraam | 132 Avraam în Canan |
72 Sosirea lui în Canaan | 145 Testul credinţei |
97 Încercarea credinţei lui Avraam | 156 Distrugerea Sodomei |
88 Distrugerea Sodomei | 171 Căsătoria lui Isaac |
106 Căsătoria lui Isaac | 177 Iacov şi Esau |
106 Naşterea lui Esau şi Iacov | 183 Fuga şi exilul lui Iacov |
115 Iacov e trimis la Laban | 195 Noaptea luptei |
132 Noaptea luptei | 204 Întoarcerea în Canaan | 132 Iacov se stabileşte la Hebron | 213 Iosif în Egipt |
142 Primii ani din viaţa ui Iosif | 224 Iosif şi
| fraţii săi |
161 Iosif îşi recunoaşte fraţii | Pagină din ediţia din 1958(White) |
Pagină din volumul 2 (Edersheim) | 241 Moise |
35 Naşterea
şi educaţia lui Moise | 257 Plăgile din Egipt |
63 Cele zece "lovituri," sau plăgi | 273 Paştele |
78 Paştele şi ţinerea lor | 281 Exodul |
78 Copiii lui Israel părăsesc Egiptul | 291 De la Marea Roşie la Sinai |
89 Pustia Şur | 303 Legea dată lui Israel |
315 Idolatria de la Sinai 105 Cele "zece cuvinte" şi sensul lor | 331 Duşmănia lui Satan împotriva Legii |
121 Păcatul viţelului de aur | 343 Cortul întâlnirii |
133 Ridicarea cortului. Slujbele din el | 359 Păcatul lui Nadab şi Abihu |
137 Păcatul lui Nadab şi Abihu | 395 Răzvrătirea lui Core |
171 Împotrivirea lui Core | 363 Legea şi legămintele |
114 Orânduieli civile şi sociale—"legământul făcut prin sacrificiu" | 374 De la Sinai la Cadeş |
156 [Mersul prin pustie] | 387 Cele 12 iscoade |
163 Iscoadele trimise în Canaan | 406 În pustie |
171 Anii din pustie | 411 Stânca lovită |
184 Păcatul lui Moise şi Aaron | 422 Călătoria pe lângă Edom |
433 Cucerirea Basanului 193 Călătoria copiilor lui Israel prin ţara Edomului | Pagină din ediţia din 1958(White) |
Pagină din volumul 3 (Edersheim) | 438 Balaam | 11 Personajul şi istoria lui Balaam | 453 Apostazia de lla Iordan |
23 Sfârşitul lui Balaam | 462 Legea repetată |
33 Al doilea recensământ al lui Israel | 469 Moartea lui Moise |
42 Moartea şi înmormântarea ui Moise | 481 Traversarea Iordanului |
53 Despărţirea miraculoasă a Iordanului | 487 Căderea Ierihonului |
58 Căderea miraculoasă a Ierihonului | 499 Binecuvântările şi blestemele |
73 Binecuvântarea şi blestemul de pe Garizim şi Ebal | 505 Legământul cu Gabaoniţii |
72Înşelătoria Gabaoniţilor | 510 Împărţirea Canaanului |
87 Ultima împărţire a ţării | 521 Ultimele cuvinte ale lui Iosua |
525 Darurile şi zeciuielile 530Grija lui Dumnezeu pentru cei săraci 96 Cuvintele de rămas bun ale lui Iosua | 537 Sărbătorile anuale |
33 Orânduielile pentru sacrificii | 543 Primii judecători |
105 Rezumat al cărţii Judecători | 560 Samson |
163 Istoria lui Samson | Pagină din ediţia din 1958(White) |
Pagină din volumul 4 (Edersheim) | 569 Copilul Samuel |
1 Naşterea lui Samuel | 575 Eli şi fiii lui |
10 Păcatul fiilor lui Eli | 581 Chivotul luat de filisteni |
16 Luarea chivotului | 592 Şcolile profeţilor |
26 Administraţia
lui Samuel | 603 Primul rege al lui Israel |
26 Cererea unui rege | 616 Mândria lui Saul |
56 Neascultarea lui Saul | 627 Saul respins |
56 Respingerea domniei lui | 637 Ungerea lui David |
79 Ungerea lui David | 643 David şi Goliat |
79 Lupta dintre David şi Goliat | 649 David fugar |
94 Fuga lui David la Samuel | 660 Nobleţea lui David |
109 David şi Ionatan | 675 Moartea lui Saul |
147 Moartea lui Saul | 683 Vrăjitoria antică şi modernă |
136 Saul... vrăjitoarea din En-Dor | 690 David la Ţiclag |
136 Luarea Ţiclagului de către amaleciţi | 697 David chemat la tron |
147 David rege la Hebron | 703 Domnia lui David |
163 David... rege peste întreg Israelul | 717 Păcatul şi pocăinţa lui David |
190 Marele păcat al lui David... Pocăinţa | |
|---|